Suferinţa este unul din limbajurile prin care Dumnezeu îşi exprimă dragostea faţă de noi. Prin ea ne arată că este extrem de interesat de modul în care trăim şi de desăvârşirea noastră.
Nu-i aşa că sună paradoxal? Dacă n-ar fi fost experienţa, mă îndoiesc că aş fi putut crede aşa ceva.
Isaia şi psalmistul, amândoi au vorbit din experienţă când au declarat cu seninătate: “Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea” şi “Este spre binele meu că m-ai smerit ca să învăţ orânduielile Tale”.
Nu pretind că înteleg profunzimea acestui adevăr aşa cum o înţelege cel care s-a zbătut în disperarea de a pierde pe cineva foarte drag, de a fi privat de posibilităţi fizice sau materiale, de a-şi pierde sănătatea, de a pricepe întreaga durere a singurătăţii şi lista, cu siguranţă, continuă.
Poate n-aş fi destul de puternică să îndur aşa ceva. Dar în limita în care Dumnezeu m-a socotit capabilă, am înţeles dragostea şi grija Lui în suferinţa mea.
M-am întrebat totuşi: De unde vine acest paradox ? De ce foloseşte Dumnezeu tocmai suferinţa? Nu există altă cale?
Nu pretind să cunosc gândurile lui Dumnezeu care ne depăşesc infinit de mult, dar pe mine aceasta m-a învăţat un lucru: nu aici, pe pământ e acel “acasă” după care tânjim cu toţi. Cel rău încearcă să ne facă să uităm aceasta, promiţând fericire, o fericire cu două tăişuri, trecătoare. Dumnezeu nu minte, nu induce în eroare, nu doreşte să trăim cu impresia că viaţa de pe acest pământ ne-ar putea împlini. C. S. Lewis spunea: “Tatăl nostru ne oferă de-a lungul călătoriei câteva popasuri plăcute, dar nu ne va încuraja să le confundăm cu adevărata noastră casă.” Aici lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Pământul şi tot ce este pe el poartă consecinţele răzvrătirii, este în stăpânirea vrăjmaşului. Ce mă face convinsă de aceasta e faptul că binele meu suprem nu corespunde cu binele meu aparent.
Poate mi se pare că e spre binele meu ca să nu am parte de trădarea prietenului X. Dumnezeu, în schimb, ştie că am imediată nevoie să învăţ să respect şi să fiu mai atentă cu cei de lângă mine şi va îngădui să trec pe acolo. Poate mi se pare că e spre binele meu să nu-mi rup piciorul chiar când pârtiile sunt pline de zăpadă, dar Dumnezeu stie că motivul cu care merg la schi mi-ar putea distruge o parte din caracterul meu care, pe de altă parte, fiind încă fragilă, ar fi bine întărită stând acasă şi având timp să o consolidez.
Înţeleg, deci, că orizontul meu e limitat, că nu mă pot baza pe înţelepciunea mea atât de vulnerabilă înşelăciunii celui rău. De aceea cât voi trăi mă voi baza pe Dragostea Lui Dumnezeu, care nu minte, care îmi promite binele suprem.
Voi merge cu bucurie oriunde mă va conduce El. Dacă aceasta înseamnă suferinţă, probabil voi căuta să înţeleg. Poate voi vedea în aceasta un semnal de avertizare: am călcat pe lângă. (“Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte.”) Poate voi înţelege că mai este în mine ceva vechi ce trebuie să moară, mândrie ce trebuie călcată în picioare. Poate voi descoperi că privirile mi-au alunecat de la cer spre lucrurile de aici şi Dumnezeu mă cheamă să-mi ridic ochii spre El. (“Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare.”) Atunci voi cânta “Mă-ndrept spre cer […] să nu mai fiu un peregrin”. Poate voi pricepe că m-a considerat vrednică să aduc mai multă roadă, să crească în mine răbdarea. (“Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare iar biruinţa aceasta aduce speranţă.”)
Dar, poate nu voi înţelege nimic. Atunci Îl voi lăuda, pentru că mă pot baza pe o înţelepciune atât de înaltă fără a avea nici un merit. Îl voi lăuda că pot accepta în smerenie şi bucurie suveranitate Lui. Îl voi lăuda, căci credincioşia Lui mi-a furat pe veci inima şi nu este nimic să reziste mai mult decât Dragostea Lui de care nimeni şi nimic nu ne poate despărţi (Romani 8:28-39).
Te iubesc, şi Îţi sunt recunoscătoare pe veci pentru felul cum mă ocroteşti
andrew, anca, ce ma bucur ca ajuta 🙂
de aia suntem un trup 😀
“Dar, poate nu voi înţelege nimic. Atunci Îl voi lăuda, pentru că mă pot baza pe o înţelepciune atât de înaltă fără a avea nici un merit.”- pt aceasta iti trebuie credinta, imi place cum ai spus-o, ma ajuta sa fiu recunoscatoare 🙂
Mesajul asta a mers direct la inima mea,era exact ce aveam nevoie in perioada asta .Fii binecuvantata ADA!
“Este vreunul printre voi in suferinta? Sa se roage! Este vreunul cu inima buna? Sa cante cantari de lauda! “(Iac.5:13)
“Femeia, cand este in durerile nasterii, se intristeaza, pentruca i-a sosit ceasul; dar dupace a nascut pruncul, nu-si mai aduce aminte de suferinta, de bucurie ca s-a nascut un om pe lume.”(Ioan.16:21) ….true:)….Laudati pe Domnul 😉
faina rima la sfarsit 😉 :))