Speranţă, răbdare, credinţă…
Speranţa este un sentiment de încredere în realizarea unei dorinţe… ştiţi şi voi cum e cînd ai dat un test şi speri să iei o notă bunicică… şi te rogi de numa-numa şi Dumnezeu, chiar dacă nu meriţi, îi ia pixul profului şi în loc de un 7 îţi scrie un 9… mi s-a întâmplat de atatea ori 🙂 [Îţi multumeesc!]
Dar oare speranţa presupune şi răbdare?!… eu cred că da. De exemplu, eu sper să am o familie cu care să slujesc Domnului în biserică… să cântăm şi să fim plăcuţi Lui… dar cum eu am doar 17 ani 🙂 … Dumnezeu nu o să-mi dea o familie acum (deşi mi-ar plăcea mie 🙂 )… trebuie să am răbdare, să mă maturizez spiritual şi să mă pocăiesc bine, bine, şi apoi eu cred că o să am cea mai tare familie.
Pe lângă răbdare, Dumnezeu vrea să avem credinţă. Pentru că speranţa fără credinţă nu e nimic… trebuie să credem că noi avem un Dumnezeu mai mare decât toţi dumnezeii. Cel mai bun şi iubitor Tată… e aşa de frumos să ştii că atunci când mergi la scoală, eşti protejat/ă de El… că nu o să te nimerească în pauză nici un bulgăre care merge cu viteza luminii şi se îndreaptă spre tine… dar nu mai ajunge să te lovească… că eu doar sunt fiica Lui… şi dacă mă loveşte… tot fiica Lui rămân!!!
Să ştii că dacă îţi pui toată încrederea în El, toate visele şi speranţele… într-o zi o să-ţi dai seama că, nu numai s-au împlinit, ci şi că sunt de 10 ori mai măreţe….
’’Bucuraţi-vă în speranţă. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciuni’’(Romani 12: 12)
☼sfârşit☼
Leave a Reply