Când spui Crăciun spui casă, căldură, dragoste, dorinţa de a fi mai bun, cadouri, brad, zăpadă. Totuşi toate acestea sunt doar nişte simboluri a ceea ce înseamnă cu adevărat Crăciunul.
Când spun Crăciun, pe lângă bucuria de a-i avea pe cei dragi alături de mine, pe lângă căldura ce mi-o oferă casa, vreau să mă gândesc la faptul că Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume pentru mine nu a avut nici măcar o casă unde să se nască. El, care a creat tot ce există, a venit în lumea noastră pentru că ne-a iubit… şi s-a născut într-o iesle, nu pentru că în casele din Betleem nu mai era loc, ci ca să ne înveţe pe noi ce înseamnă smerenia… Ce dragoste poate fi mai mare decât să vină în lume un Rege, un Fiu de Dumnezeu, să se nască într-o iesle umilă… pentru mine şi pentru tine, ca apoi să fie străpuns, lovit şi chinuit dându-şi viaţa pentru păcatele noastre?
Încercăm să fim mai buni de Crăciun, dar nu vom reuşi niciodată dacă nu ne oprim din pregătirile care parcă ne “fură” şi să stăm să privim la ieslea cea umilă şi la fiinţa inocentă din ea, care ne zâmbeşte !
Haideţi ca acest Crăciun să îl sărbătorim gândindu-ne la originea lui nu doar la lucrurile exterioare care învăluie sărbătoarea!
Leave a comment