Fermecătoare şi nepieritoare
Bunătatea se trezeşte nouă şi proaspătă în fiecare dimineaţă. Ţâşenşte chiar din inima Lui şi umple fără măsură pe cel care a dat drumul controlului propriei vieţi ca să se dăruiască Lui.
Prin natura ei e inepuizabilă. Dă cu mână largă şi nu se goleşte, lucrează neîncetat şi nu oboseşte. Găseşte fericire în a căuta fericirea celuilalt.
Nu are nimic “al ei” şi nu-şi reclamă sinele căci pasiunea ei e binele lor – un sol ce nu poate rodi mândrie. Ochii ei caută pe cei slabi ca să-i sprijine, pe cei căzuţi ca să-i ridice, pe cei răniţi ca să-i vindece, pe cei săraci ca să-i îmbogăţească.
Îşi lasă amprenta peste mediile în care se mişcă: potoleşte mânia, sparge ziduri, dărâmă bariere, creeaza pace şi unitate.
Când e ofensată, îndură; când e lovită, iartă; când e călcată în picioare nu răbufneşte, nu-şi impune dreptatea; la jigniri nu poate să păstreze ranchiună, nu concepe să plănuiască răzbunare. Nimic nu poate tulbura bunătatea, nimeni nu o poate scoate din sărite. Nu poate fi obligată, constrânsă, ameninţată, încătuşată. Şi totuşi, în libertatea de care se bucură, nu poate sta pasivă când pe celălalt îl doare. Nu se multumeşte să nu producă durere, dar face tot ce-i stă în putinţă să aline suferinţa.
Jertfeşte din ale ei pentru nevoile lor şi niciodată nu priveşte la paguba ei ci la inima lor. Căci ea le dă valoare, le acordă credit. Se riscă şi oferă şi a 490-a şansă, acoperind greşeala căci comoara ei nu e în mâinile celor care cred că îi fac răul. E expertă în a ierta trecutul, expertă în a reabilita.
Nu intră în jocurile răutăţii, nu reacţionează la săgeţile ei. Nu pentru că e imună la durere, dar când e străpunsă, din ea nu poate curge decât bunătate.
În toate încercările, rămâne aceeaşi, precum Cel din care ia fiinţă.
Îşi reînnoieşte puterea prin încrederea în Suveranitatea, Credincioşia, Înţelepciunea şi Dreptatea Fermecătorului Dumnezeu.
Bunătatea e blândeţe manifestată, îndurare şi milă şi e cu atât mai fermecătoare, mai curată, mai intensă, mai izbititoare cu cât totul în jur e mai dur, mai sărac, mai crud. Arma ei e jertfa de sine; menirea ei, să biruiască răul prin bine.
Bunătatea e textura dragostei şi deci nu va pieri niciodată!
Leave a comment