Bunătatatea faţă de semeni – o adevărată provocare
Bunătatea – cred că o definiţie nu ar putea ilustra trăirile profunde pe care le avem atunci când pe de o parte ceilalţi ne arată bunătate şi pe de altă parte când noi dăruim din ea altora.
Cred că pentru oricine, chiar şi pentru cei mai orgolioşi, este o înseninare atunci când cineva le cedează ceva, sau se arată dispuşi să colaboreze sau doar pur şi simplu le oferă un zâmbet binevoitor şi sincer. Poate în momentele acestea îţi dai seama cât de mult contează pentru tine unitatea, solidaritatea şi semenii tăi. Atunci de ce pe mulţi îi tratăm cu răceală, cu ignoranţă răstindu-ne la cei mai mulţi şi fiind dispuşi să trăim doar pentru propria noastră persoană? Cred că asta se întâmplă des în jurul nostru. E o adevărată provocare să încercăm să fim toleranţi cu cei care ne privesc urât, ne vorbesc pe la spate sau complotează împotriva noastră. Dar aceasta o poate reuşi un suflet credincios în viaţa căruia Dumnezeu e prezent.
Nu sugerez să fim naivi, să ne sacrificăm mereu şi să fim slabi dar cred că există o cale prin care putem convieţui împreună ca o familie. Şi într-o familie ai rude mai îndepărtate şi unele mai apropiate de sufletul tău.De asemenea nu cu toţi semenii tăi poţi fi cel mai bun prieten, dar tuturora le poţi arăta bunătate, toleranţă şi îi poţi încuraja spre fapte bune.
Nu ştiu dacă depinde de natura sufletului omului, dar atunci când faci un gest frumos sau o bine cunoscută ”faptă bună”, te simţi înăuntrul tău împlinit. Tragi nădejdea că poate cel ajutat îţi va urma exemplul şi aşa pas cu pas, ca într-un lanţ de ADN J, lumea se va face mai bună. Dar trebuie să fim realişti, lanţul se rupe. Dar nici nu putem pretinde ca toţi să fie buni, drăguţi şi atunci să renunţăm la a mai fi buni zicându-ne că oricum sunt mult prea mulţi oameni răi. Orice dovadă de bunătate poate aduce o amprenta favorabilă în viaţa unui om.
Ocaziile de a face pe cineva fericit sunt numeroase şi se ivesc mereu, dar ochii noştri sunt închişi sau suntem prea comozi pentru a acţiona.
Cea mai mare dovadă de bunătate e Isus care a avut nemăsurata bunătate astfel încât să suporte toate hulele şi batjocurile poporului când El se sacrifica pentru ei.
Noi nu putem aspira la atâta bunătate dar să nu ezităm să oferim părţi din ea tuturor celor din jur pentru că nu costă şi tu însuţi şi ceilalţi vă simţiţi mult mai bine 🙂 .
@teo :))
pentru ca nu popii imi traiesc viata, ci eu mi-o traiesc.
Mai copii, de ce nu va vedeti voi de scoala si sa lasati popii sa se ocupe de astea?
Alexandra,
Aproape fara exceptie, oamenii vor ignora faptele noastre bune, mai ales atunci cund sunt facute in umilinta. Asta insa nu conteaza. Si faptele bune s-ar putea sa coste. Dar nici asta nu are importanta. Un singur lucru are, cred, importanta: A fost Dumnezeu multumit?
Nu cred ca lumea va fi izbavita prin primavaratice flori. Lantul ADN se rupe, intr-adevar, mereu. Cred ca toti acei care asteapta in duhul lor izbavirea din acest veac rau ce nu poate sa se autoregleze, vor vedea pe Dumnezeu si El le va fi binevoitor.
Traim aici si nu avem nimic de demonstrat. Ne lasam uimiti de fiecare fapta buna ce o vedem, stiind ca origineaza in cer si vedem in asta un semn ca Dumnezeu mai este printre noi.
Da, de dragul Lui, este o buna perspectiva de a-ti traii viata.