Drag Isus,
Inima mea cântă de bucurie în faţa Ta căci s-a îndrăgostit de Tine, Prinţule Isus. Iubirea Ta m-a făcut să nu stau indiferenta ci să iubesc şi eu la rândul meu cu o iubire necondiţionată.
Îţi mulţumesc aşa de mult că ai venit în iesle, şi nu în palat ca să ne arăţi că trebuie să fim smeriţi. Când mă uit la viaţa Ta, scrisă în Scriptură, văd că nu ai avut păcat pentru că eşti Dumnezeu şi asta Te face Modelul Suprem. Pe Tine vreau să Te imit în tot ce fac, în tot ce spun, în tot ce gândesc. Tu eşti Dragoste, Bunătate. Eşti Adevăratul Dumnezeu care nu uită de copiii Lui.
Veşnic Îţi voi fi mulţumitoare pentru că ai fost alături de mine chiar şi atunci când eu am uitat de Tine. Chiar dacă eu ti-am intors spatele, tot lângă mine ai fost. Când eram căzută în groapă, Tu Ţi-ai întins mâna să mă scoţi şi să mă pui mai sus decât unde eram înainte.
De atâtea ori Te-am dezamăgit, şi îmi pare rău pentru asta; totuşi Tu ai rămas credincios. Când inima mi-a fost zdrobită, Tu ai fost Acel care mi-a turnat balsam vindecător peste ea. Cuvintele nu pot să cuprindă Frumuseţea Ta. Mintea nu poate să înţeleagă Bunătatea Ta.
Ai fost alături de mine, eşti şi ştiu că vei ramane pentru că Tu ai promis că nu îţi vei părăsi nicicând copilaşii. Cât de minunat eşti Doamne… Pruncule Isus, Te-ai jertfit pentru noi, viaţa Ta fiind sfântă. Ne-ai spus să fim sfinţi aşa cum Tu ai fost. Fă-mă Doamne sfântă, ajută-mă să duc o viaţă după principiile Tale.
Tu ştii să aduci încercări prin care mă faci să fiu dependentă de Tine şi Îţi mulţumesc. Prin orice lucru mic ştii să Îţi arăţi Gloria, Frumuseţea. Eşti un Dumnezeu Imens ce nu poate fi cuprins în mintea omenească, în cuvinte, în cântece sau în picturi. Tu eşti tot ceea ce mă înconjoară. Eşti Iubitul Inimii mele. În prezenta Ta mă umplu de bucurie, inima-mi tresaltă, ochii mi se umple de lacrimi, zâmbetul umple faţa mea, mâinile îmi tremură iar vocea mi se înalţă către Acel ce m-a creat. Sunt liberă în Cristos!
Copil Preasfânt, fi Binecuvântat în veci pentru că m-ai ales să Te slujesc, pentru că mi-ai dat o inima nouă, si m-ai creat după Chipul şi Asemănarea Ta. Tu mă cunoşti, ştii cine sunt cu adevărat, îmi ştii slăbiciunile. Fără Tine aş fii un bulgăre de tărână, o floare uscată… Dar nu! Sunt copilul Tău pentru că m-ai iubit dinainte să exist.
În fiecare zi mă ajuti să ajung tot mai aproape de Tine, chiar dacă uneori nu văd asta pentru că sunt dezamăgita sau frustrată. Ajung mai aproape de Tine prin fiecare încercare, prin fiecare biruinţă pe care o am în faţa lui satan prin puterea Ta. Ştii cum să-mi vorbeşti, cum să mă strângi în braţe când am nevoie de sprijin; ştii să ajungi la inima mea. Îţi mulţumesc că faci toate aceste lucruri pentru mine, un om atât de neînsemnat şi de mic. Îţi mulţumesc că ai lucrat în mine şi că nu m-ai lăsat să fiu împietrită ci m-ai zdrobit tot mai mult şi mai mult. Îţi mulţumesc că fac parte din Familia Regală. Îţi mulţumesc că Tu îmi dai speranţă, că mă vezi deja acolo lângă Tine. Ajută-mă să mă las condusă de Tine, spre Tine. Învaţă-mă să fiu smerită, să mă jertfesc, să fiu plăcută în Faţa ochilor Tăi; atunci când priveşti spre mine să Te bucuri.
Îţi mulţumesc că Tu eşti un Dumnezeu Adevărat şi un Dumnezeu Mare, care totuşi poate să încapă într-o inima micuţă de om. Îţi mulţumesc că m-ai creat chiar dacă puteai şi fără mine. Te laud din inimă pentru familia pe care tot Tu mi-ai dat-o, pentru binecuvântările primite de la tine, pentru prietenii de care Te foloseşti adesea să îmi vorbeşti sau să mă mustrii. Îţi mulţumesc că pot să mă bucur în Tine, să mă închin Ţie fără să fiu persecutată. Îţi mulţumesc că atunci când lacrimile nu se mai opreau să curgă, Tu ai fost Acela care mi-a sters obrazul şi m-a făcut să zâmbesc. Îţi mulţumesc pentru că inima mea bate, pentru că pot respira, pentru că pot să văd un apus, că pot să simt zăpada rece în mâinile mele calde, că pot să aud ciripitul păsărelelor, că pot să alerg pe nisip vara, că pot să fac îngeraşi în zăpadă iarna, că pot simţi gustul cireşelor vara. Îţi mulţumesc că mă iubeşti aşa de mult încât Te-ai sacrificat pentru mine.
Aş vrea să încep ceva nou cu Tine Doamne, să trăiesc o viaţă mai profundă de acum înainte, să Te aud mai clar, să Te iubesc mai mult, să mă dedic mai mult în slujirea Ta. Vreau ca fiecare colţ al inimii mele şi al minţii mele să fie al Tău.
De ziua Ta, vreau să declar din nou că inima mea Îţi aparţine în totalitate, că Te iubesc mult!
Leave a comment