“Harul si pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!” (2 Petru 1:2)
Trăim într-o lume plină de frământări, o lume neliniştită, unde ura, violenţa, crima, minciunile, bolile pun stăpânire pe noi.
Mulţi oameni încearcă să găsească o soluţie la această agitaţie. Unii merg la medici pentru a le recomanda fel de fel de calmante, dar fără nici un efect. Aceştia devin tot mai nervoşi, mai tulburaţi. Îngrijorările nu le dau pace. Chiar dacă alţii reuşesc să-şi găsească o stare de linişte, aceasta e cel mult temporară şi din nou revin la stres.
Se vorbeşte în lume, foarte mult despre pacea între oameni, dar în acelaşi timp sunt şi războaie, neînţelegeri, probleme, familii distruse – iar lista poate continua.
Mulţi caută răspunsuri la aceste probleme care ne invadează sufletul. Poate dacă ar încerca să vadă lucrurile altfel… dacă ar încerca să privească la problemă din interiorul lor şi nu din afară.
Ce ne macină pe noi e păcatul ce ne îndreaptă spre toate aceste necazuri. Domnul Isus a spus că “dinlăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furturile, vicleniile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia” (Marcu 7:21-22).
Isus Hristos, Mântuitorul şi Salvatorul nostru, ne oferă această pace în inima noastră. Pacea aceasta este o stare de împăcare cu tine însuţi, cu cei din jurul tău, dar cel mai important cu Dumnezeu. Chiar şi atunci când îţi este greu, nu te frămânţi şi nu te agiţi, ci priveşti lucrurile cu calm, considerându-le, nu o povară, ci un mod de a creşte spiritual.
Indiferent de situaţie, atunci când ai pacea Domnului Isus, ştii că acolo unde te afli e dorinţa Lui, când nu înţelegi ce ţi se-ntâmplă şi te întrebi “de ce, Doamne?”, nu spui acest lucru ca să-I ceri socoteală, ci pentru că vrei să înţelegi ce vrea El de la tine prin aceea situaţie. Această pace îţi dă siguranţa că El e cu tine mereu, chiar dacă suferi şti că nu e nimic fără un rost.
“V-am spsus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16:33 )
asa e.