Bunătate?
Dumnezeu ne-a creat cu posibilitatea de a alege, un lucru riscant aş putea spune, dar cine sunt eu ca să cântăresc lucrurile, căci am înaintea mea pe Dumnezeu care ştie tot, şi ştie ce face. Eu am ales să-L cred pe El, în El şi în jertfa Sa.
Suferinţa este necesară. Şi în momentul când o încercare mare, însă nu mai mult decât poţi duce, vine peste tine, te confrunţi cu acestă întrebare: ’’Este oare Dumnezeu drept şi bun în decizia pe care a luat-o, chiar dacă pe mine mă sfâşie durerea?’’ Ai două opţiuni. Una ar fi să te închizi în tine, să te revolţi împotriva Lui, să fi supărat pe El şi mereu să te întrebi: ’De ce?’ Sau poţi să vi la El aşa zdrobit cum eşti, căci te primeşte cu braţele deschise, poţi să te rogi Lui să îţi arate ce vrea să facă în tine prin această încercare.
Eu aleg să cred că Dumnezeu rămâne bun, chiar dacă a luat de lângă mine o persoană foarte dragă. Şi ştiu că acestă alegere am putut să o fac doar prin El. Unde se află ea în momentul acesta eu nu ştiu. El deţine răspunsul, dar cred că Dumnezeu a făcut cel mai bine pentru ea, în primul rând, şi că El a urmărit binele ei în toate decizile pe care le-a luat în privinţa bunicii mele.
Ţinta pe care El a urmărit-o este una largă, şi văd că Dumnezeu are multe lucruri să îmi arate şi să mă înveţe de pe urma acestei încercări.
Un lucru ar fi iubirea faţă de cei din jur. Şi nu poţi să îţi dai sema ce ai lângă tine numai după ce ai pierdut acel lucru. Nu am ştiut s-o preţuiesc pe bunica şi numai acum văd câte făcea pentru noi, doar acum pot să îmi dau seama cât se dăruia şi cât de mult ne iubea, acum când nu o mai am. Încă învăţ să-i iubesc pe cei din jur şi vreau să-I mulţumesc pentru toţi oamenii ce i-a pus lânga mine.
Când o astfel de pierdere are loc, e evident că apar şi regretele. Multe regret că nu am făcut mai mult pentru ea, însă nu pot să rămân blocată, ci trebuie să merg înainte şi să învăţ din greşeli, dar eu nu am puterea necesară. Doar prin El suntem biruitori.
În încheiere aş putea să spun doar că Dumenezu rămâne BUN, căile Lui sunt DREPTE şi pline de ÎNŢELEPCIUNE, căi pe care mintea mea nu le poate cuprinde.
Andreea,
Faptul ca suferi pentru pierderea bunicii tale, arata masura in care ai iubit-o. Nu prea poti sa iubesti si sa nu suferi. Este conditia noastra sub vremi. Dar este uimitor de frumos, felul in care a randuit Dumnezeu lucrurile, inclusiv puterea de a merge inainte.
Apoi,
Oricat ar insista uni ca deciziile lor sunt rationale, in cele mai multe cazuri (si in special in cele importante) nu facem altceva decat alegem.
Alegem sa fim, sau sa nu fim, buni uni cu alti, alegem sa iubim (oare?), sa ne incredem, etc. Alegem nerational (nu irational) iar aceste alegeri ne sunt confirmate, sau nu, de fiinta noastra launtrica. Este esentiala, asa cum ai observat, confirmarea Duhului.