Atunci când simţi că păşeşti doar pe grelele petale de pelin
când totul în jur simţi că e rece, iar dragostea celorlalţi e acoperită de praf,
când ai impresia că întreg Universul se prăbuşeşte, iar cioburi sticloase te exasperează, lipindu-se de tine
când prieteniile călduroase, ce ţin pumnii strânsi, se desprind…
Realizezi că nici cea mai înjumătăţită scânteie de flacără din şemineu nu vrei să mai lumineze sinistrul în care te aflii. De ce?
Fiindcă nu vrei să cunoşti altceva.
Fiindcă alegi să devii plin de culoare datorită unor evenimente în urma căruia îţi reiei starea de nimic, de gol.
Fiindcă nu vrei să crezi că există Cineva care atât de mult plânge după tine, te iubeşte pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce ai putea fi. Cineva care deja şi-a dovedit dragostea pentru tine, ţintuindu-se pe cruce, pentru tine.
Ar trebui, ca fiecare dintre noi, măcar din respect, să ne oprim să tăcem, când suntem disperaţi între pereţii goi şi reci… fiindcă şi atunci El te priveşte, te vrea… dar tu te complaci în acea neîmplinire…. fiindcă nu accepţi provocarea Lui… de a vorbi cu El.
În noapte, în întuneric, în frământările tale, Cineva cu atâta dragoste te ascultă… aşteaptă să vorbeşti cu El, dar nu cuvintele altora ci ceea ce simţi tu. E onoarea noastră să putem comunica cu Creatorul Universului nostru, care poate îndeplini dorinţe. 🙂
Dar pina ajungi sa poti comunica liber cu Creatorul, inveti asta treptat patrunzind in Rugaciunile celor care s-au sfintit inaintea ta, ti-au aratat si ti-au trasat calea prin viata Lor implinita in Sfintenie, inveti din si dupa Rugaciunile Lor initial, pina ajungi sa le urmezi Lor in Sfintenie . Si asa lasindu-te de sine si iubind pe celalalt, in cazul dat pretuind efortul Sfintilor si Opera Lor, intru acrst scop si lasata noua, implinind asa porunca Iubirii de a-l iubi pe celalalt ca pe sine, te poti deja dispensa de sinele tau bolnav, adamic, cu puterea Iubirii tocmai si ai taria sa te invingi pe sine cel vechi adamic si sa te nasti din Nou, de Sus, din Dumnezeu, restituindu-l in tine pe sinele adevarat, Christic . Atunci poti strabate si vedea in spatii fara opreliste, fiind desavirsit unit cu Dumnezeu si in Lumina Lui fiind toate le si vezi nemijlocit, tot asa direct vorbind cu El si Cei din Cerurile Lui ! Atunci chiar stii si poti sa te rogi cu adevarat cu cuvintele tale si devii demn deja de a comunica oricind liber si direct cu Dumnezeu !