Unde ţi-ai ascuns speranţa?
Când eram mică şi mă întorceam împreună cu tata de la grădiniţă, de obicei treceam pe lângă o vitrină în care erau expuşi mulţi pantofiori . Mie îmi plăceau deosebit de mult nişte pantofiori albaştri, iar tatăl meu îmi promise că dacă voi fi cuminte, îmi va cumpăra o pereche. Îmi puneam speranţa în lucruri aşa micuţe şi aveam convingerea în inima mea că dacă voi fi cuminte, tatăl meu îmi va cumpăra pantofiorii.
Însă nu mi-am dat seama că doar aici pe pământ voi primii o răsplata, ci voi primi un cadou mare şi frumos sus în cer. Atunci eram aşa fericită când eram cuminte pentru că ştiam că voi primi ceva în schimb. Însă, acum, oare nu ar trebui să fiu şi mai fericită pentru că mă încred în Dumnezeu şi am ocazia să trăiesc aici pe pământ şi să îi aduc glorie. Uneori mă întristez pentru că accept ca îngrijorarea şi tristeţea să îmi fure ce e mai frumos din suflet – Speranţa! Am învăţat să lupt pentru credinţa şi speranţa mea în Isus. Cred că Dumnezeu mă va duce în cer şi acolo voi fi fericită şi nimic nu va mai fi imposibil! Voi sta lângă Dumnezeu mereu şi în sufletul meu va fi o bucurie deplină. Până atunci voi lupta să îi aduc glorie prin comportamentul meu. Iar speranţa va fi în sufletul meu chiar dacă ar fii să trec prin cele mai grele şi urâte momente. Speranţa mă motivează.
Leave a comment