Evenimente

8 Martie

-lasati amintirea celei mai dragi fiinte sa va rascoleasca putin.

http://marianagoron.wordpress.com/2011/02/28/cea-mai-frumoasa-poezie-pentru-mama-pentru-primavara/

————————————————

Sfârşit de an

De fiecare dată, sfârşitul unui an ne apare prin ireversibilitatea lui de o nostalgie care se dizolvă abia prin anticiparea extaziantă a celui în care urmează să intrăm. În general, la finele unui an, plonjăm într-o retrospecţie prin care încercăm să facem un bilanţ al evenimentelor care s-au petrecut, contabilizând în general realizări şi eşecuri. Apoi, printr-o simplificare de raţionament naivă, afimăm că anul ce tocmai “se trece”, a fost bun, sau rău, mai puţin bun decât cel care tocmai a trecut, fiecare variind descrierea pe paleta nuanţelor. Invariabil, evaluarea noastrăa se focalizeazăa prioritar pe ceea ce am făcut şi pe ceea ce nu am făcut, iar nu pe determinarea reală a faptului, care suntem noi înşine. Deplasarea e una pe rezultat, pe consecinţe nu pe filonul lor autentic. Judecata noastră e inclinată spre ceea ce e fapt, nu spre persoană. În acest fel considerăm că identitatea noastră reală se defineşte întotdeuna prin ceea ce facem. Desigur, că ceea ce suntem determină ceea ce facem, dar nu ceea ce făcem puctual sau ocazional ci ceea ce facem în mod constant. Totuşi, identitatea noastră nu se defineşte prioritar prin raportarea la fapt, ci prin raportarea la o dimensiune suprapersonală, care ne precede. Dacă nu există nimic care să ne preceadă, nu am putea descifra cauza propriilor determinari, mergând în sens invers pe axa timpului.

Ca şi creştini noi ştim că suntem ai lui Christos şi că noi luăm parte de identitatea Lui. Mai mult chiar, “… viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Dacă viaţa noastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu, cât de mult ne cunoaştem noi? Ştim cine suntem? Am pătruns suficient această “ascundere” mistică? Avem nevoie de o metamorfoză de optică să putem sonda realitatea fiinţială, firmamentul nostru ontologic, nu teluricul înfăptuirilor noastre.

Din articularea unui discurs în care contează numai ceea ce facem, se ramifică o altă derogare care îşi găseşte expresia în obsesia planificărilor pe termen lung. Cu un elan infatigabil planificăm, facem proiecte cutezătoare, care absorb ordinea placidă a acţiunii în prezent.Totuşi, Dumnezeu nu ne-a oferit ca unitate temporală de desfăşurare a existenţei anul ci ziua. “Nu te lăuda cu ziua de mâine căci nu ştii ce poate aduce o zi” (Proverbe 27:1), “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Luca 11:3), “Astăzi dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile” (Evrei 4:7, Ps.95:7).Cu toate că interpretarea contextualizată a fiecărui verset, nu pune în lumină acelaşi adevăr, Dumnezeu ne spune că El ne oferă mereu un “astăzi” un fragment temporal în care să ne mişcăm, iar promisiunile Lui sunt pentru astăzi nu pentru mâine sau pentru: la anu’. De ce atunci la începutul oricărui an ne facem planuri pentru anul întreg?, aproape niciodata despicate în părţi mai mici, de multe ori făcute pe fundalul plin de efuziuni al unui “nou început”. Dumnezeu ne cheama să trăim “astăzi-ul”, să valorificăm maximal potentialul de înfăptuire al unei zile.

La sfârşit de an, pe lângă privirea la noi înşine prin prisma apartenenţei noastre la identitatea Lui, ar trebui să ne evaluăm foarte serios şi relaţia noastră cu El. Dar în ce fel putem cuantifica cât de adâncă este relaţia noastră cu Christos la un moment dat? Pe de o parte, în măsura în care viaţa noastră reflectă într-un mod tot mai autentic mesajul şi trăirea Lui pe pământ. Verificarea o facem desigur prin raportare la El, prin oglindirea în Cuvântul Său. Pe de altă parte, Isus a fost un om obişnuit cu suferinţa. Suntem mai mult asemănători cu El cu cât suferinţa e tot mai mult o prezenţă trasfigurătoare în viaţa noastră.

În ultimul rând, sfârşitul de an şi începutul unui nou an ar trebui să ne determine la o reflectare a măsurii în care îl aşteptăm pe Christos. Începutul unui nou an ar trebui să fie un reviriment al vegherii noastre, o resuscitare a aşteptării active pentru venirea Lui Isus, în esenţă o întoarcere la adevăratul rost al nădejdii, răbdării şi credinţei noastre.

Sergiu Sava

————————————————————————————————-

Despre valentele spirituale ale coborarii Duhului Sfant

In primul rand, coborarea Duhului Sfant , dar si lucrarea Sa sunt indisolubil legate de pesoana lui Isus Christos. Coborarea Duhului Sfant a fost prefigurata si de prorociile vetero-testamentare(Ioel 2:28), dar si de promisiunea Lui Isus. (Va este de folos sa ma duc…). Duhul Sfant este Duhul Lui Christos, deci Duhul Adevarului, care este pentru crestini pecetea apartentei la identitatea, si familia Lui Christos („Daca cineva nu are Duhul Lui Christos nu este al Lui” Romani 8:9b). Cu alte cuvinte Duhul Lui Christos nu este doar o functie a lui Christos, o reflectie a Lui in absenta acestuia, ci este intr-un sens Christos insusi. Si este Christos insusi in sensul ca este o persona, si are natura spirituala  Lui Christos.

In al doilea rand, coborarea Duhului Sfant  inseamna o rasturanare a ceea ce s-a intamplat in vechime, cand oamenii au vrut sa isi faca un nume. Este vorba despre construirea turnului Babel. In Geneza regasim relatarea despre construirea turnului Babel care a fost impiedicata de interventia Lui Dumnezeu insusi, care a incurcat limbile oamenilor. In cazul Rusaliilor se poate vorbi despre un fenomen rasturnat. Prin coborarea Duhului Sfant oamenii, care adunati cu acea ocazie proveneau din diferite regiuni, au putut sa vorbeasca in limbi, reusind sa se inteleaga. Puteam afirma ca acei oameni au fost intr-un fel reprezentantii rasei umane si prin Duhul Sfant acestia au putut sa comunice, avand parte de o comuniune cu atat mai bogata cu cat era sunt imperiul prezentei Duhului Sfant.

Sergiu Sava

 
 
De Rusalii

De Rusalii s-a deschis sacul de cadouri din cer! Ce cadouri surpriza! Cine s-ar fi gandit la ele in felul asta, ca o sa vina cu asemenea manifestari?

M-am gandit si eu la importanta cadourilor spirituale (de cand am si eu personal de-a face cu ele) pe care ni le face Dumnezeu (mai specific, cele mentionate in Biblie) si la inceput ma gandeam:”Doamne, dar de ce imi spui ca iar vine o incercare? N-ar fi mai simplu sa nu imi spui nimic, incercarea sa vina, apoi sa treaca si gata! Nu ar fi mai simplu asa…cum a fost si pana acum?”

E oarecum stresant sa sti ca urmeaza o incercare, chiar daca sti ca o sa fie ok, o sa fii biruitor(ca doar Domnul nu ne lasa niciodata). La astea ma gandeam eu…e drept cu ceva vreme in urma, si la astea se gandea si sora mea, si, intr-o seara pe drumul Cluj-Baia Mare, Dumnezeu i-a lamurit treaba asta printr-un exemplu foarte practic: in timp ce conducea i-a venit ideea ca asa e si cu darurile spirituale ca si cu indicatoarele rutiere pe timp de noapte. Asa de bine e sa stii ce urmeaza! Toti soferii stiu ca atunci cand intra intr-o curba deosebit de periculoasa, trebuie sa se pregateasca altfel, sa fie si mai vigilenti si sa nu uite de pedala de frana…

Cam asa, ca si cum Dumnezeu ii spunea lui Petru ca il asteapta “lanturi si necazuri”, atunci cand Dumnezeu ne spune ca urmeaza o incercare, nu inseamana ca este ceva de netrecut in care precis vom cadea si ne vom juli rau, nu, EL vrea sa ne spuna sa ne pregatim pentru ca la sfarsitul ei ne asteapta biruinta!

Darurile spirituale sunt inca un mod prin care Dumnezeu ne indruma si bineinteles trebuie aliniate 100%  Bibliei, verificat daca ceea ce consideri ca ti-a spus Dumnezeu este intr-adevar de la EL.

Domnul sa ne daruiasca darurile LUI din plin, dar si caracterul de care avem nevoie pentru a rezista acolo unde ne urca darurile!

Claudia Miclaus

De ziua Înălţării;

 

O, dar demult… eu nu ştiu cum…
cu două mii de ani ‘nainte,
un Om ceresc pornea la drum,
fără motoare, fără fum, fără pufniri de nor fierbinte.
Şi omul… binecuvânta…
Iar fraţii Săi, cei unsprezece,
vedeau în ochii Lui o stea…
Ori poate-o lacrimă era…
Ei nu ştiau ce se petrece.
Dar cum spre cerul de cobalt
privea Isus cu duioşie,
deodată… se păru mai ‘nalt…
păru crescând ca nimeni alt
într-o umilă măreţie…
Ei îl priveau făr-un cuvânt,
neîndrăznind nici să clipească.
Iar El… maiestuos şi blând…
pornea-n tăcere… ca un gând-
ca o lumină îngerească.
Nu tresărea un strop de lut.
Nu se mişca o frunză-n soare.
Se înălţa spre Absolut
cel mai slăvit cosmonaut;
dar fără spasm şi reactoare.
Plutea ca dus de-un alizeu,
atât de om, atât de frate… P.H

—————————————————

Înălţarea Domnului
 

Înălţarea Domnului Isus este descrisă de Scripturi într-o simplitate covârşitoare. Din mijlocul apostolilor, „pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer,….” (Fapte 1:9) şi de asemeni în Luca 24:51: „Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei, şi a fost înălţat la cer”.

Şi ce eveniment! Dumnezeu plecând ca să ne pregătească un loc… Fără festivisme, fără demonstraţii, fără bolboroseli… „ şi un nor L-a ascuns din ochii lor”. Trecând din imanenţă în transcendenţă, la o clipeală de ochi Domnul Isus intră în slava lui Dumnezeu.

Uluiala apostolilor, „cu ochii pironiţi spre cer”, a fost întreruptă de doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, prin blânda mustrare: „Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Întrebarea îngerilor nu pare a fi la locul ei. Ştim bine de ce stăteau apostolii „cu ochii pironiţi spre cer”. Modul simplu şi natural în care îngerii vorbesc de revenirea Domnului, te fac să o simţi ca fiind iminentă şi atunci întrebarea lor are logică. Întradevăr, ce aproape-i venirea Lui privită din eternitate! De vreme ce Domnul Isus vine, nu, nu avem argumente să stăm.

„Respir”

——————————————————————–

TOMA

 

Celebrele cuvinte spuse de Toma: “Dacă nu voi vedea… nu voi crede”, i-a adus pentru totdeauna o imagine nedreaptă, negativă.

Toma continua să-L dorească cu ardoare pe Isus şi ca urmare Domnul i s-a arătat.

Scepticismul nu i-a închis ochii. În îndoială, Dumnezeu ne oferă dovezi, dacă încă nu I-am întors spatele. Singuri nu vom găsii decât convingeri de mâna a doua.

Exclamaţia lui Toma: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, este dincolo de putinţele omeneşti. Nu, “nu carnea şi sângele…”. Această definire perfectă a Domnului, nu era o “izvodire a minţii”.

Adevărurile Cele Mari, cunoaşterea nemijlocită, din păcate (sau din fericire), nu le vom dobândi decât în umblarea cu El.

———————————————————————————————

“La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii”, (Matei 28:1), descrie punctul de cumpănă al lucrurilor aduse în existenţă.

“Ziua Sabatului” era deja istorie, principiul ei înceta, ceva incomparabil mai măreţ strălucea la orizont.

Zorii făceau loc “zilei dintâi”, o nouă zi a unei noi creaţii, sub imperiul unor alte principii.

Mormântul gol de la mijloc, mărturisit de cucernicele femei, este tot ce atotputernicul Dumnezeu a găsit că este bine să lase ca semn. Da, mai tarziu însuşi Duhul va mărturisi fiinţei, că noile principii sunt vii şi la îndemâna celui ce crede.

Revista “Respir”, vă doreşte, ca de Paştele Domnului, să trăiţi din plin prezenţa Lui iar sărbătoarea de afară să aşeze certitudini înăuntru. Să ne vedem cu bine şi… plini de râvnă!

Respir

———————————————————————————————

 

INSTANTANEE – expozitie de pictura

Joi 01.04.2010, pe str. Crisan nr 20, va avea loc deschiderea expozitiei de pictura si instalatie INSTANTANEE expun: Miriam Farcas, Ruxandra Averitei, Ruxandra Blaga, Eugen Farcas, George Semeniuc, Paul Muresan.

—————————————————————–

“Iată, Împăratul tău vine”

Strigătul aproape uitat al prorocului, “iată Împaratul tău vine”, se auzea în Israelul care a început să freamete.

“Împăratul meu?”

va fi oare crunt? … că doar trebuie să fie eliberator,
va fi oare viteaz? … că doar trebuie să învingă,
cât de mareţ va fi? … ca să domine.

La porţile Ierusalimului a apărut Isus;
              – prea simplu, ca să fie rege,
              – prea blând, ca să fie cuceritor,
              – prea trist, ca să poată fi salvator.

Dar a spus cuvinte adânci, ce răscoleau fiinţa şi făceau să te întrebi diferit, să presari peste El cu finic.

O tresărire stinsă… pentru a reizbugnii în strigătul: “Răstigneşte-L Pilat!”

O! de ai cunoaşte vremea de har şi n-ai respinge pe Domnul ce caută să te strângă la piept, atunci n-ai mai gusta pustiirea. Isus ar fi regele tău până în ziua când tresăltând vei zice din nou:

“Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului”.

——————————————————————

Dragi prieteni,

Sunteti invitati azi, vineri 12.03.2010 (si defapt in fiecare vineri) de la ora 17.00 la o partasie in rugaciune avand ca motiv principal conferinta Christiada 2010. Va asteptam!
Fiti Binecuvantati,

Departamentul de Tineret al Bisericii Maranta

——————————————————————

Ieşire la cabană. Un ultim weekend de vacanţă

Toţi cei ce doresc să se implice (în continuare) în lucrarea revistei Respir sunt invitaţi să petreacă un weekend la cabană în Blidari: de vineri la amiază până sâmbătă seara, 11-12 septembrie.

Tema: Răspunsul Domnului Isus la provocările veacului în care a trăit

Activităţi:

• discuţii pe temă
• foc de tabară cu cantece
• seminare
• workshop şi brainstorming cu privire la noi direcţii şi îmbunătăţiri ale revistei
• drumeţii, jocuri

Ce să pui cu tine:

• Saltea
• Cort (dacă ai; locurile din cabană sunt limitate)
• Bani
• Mâncare pe o zi (dar nu mai mult)
• Haine groase (mai ales daca dormi în cort) şi bocanci (pentru drumeţii)
• Caiet, Biblie, pix
• Chitară/muzicuţă/bongos/flaut sau orice alt instrument portabil cu care te-a binecuvântat Domnul

Cei interesaţi să confirme pe e-mail până luni, 7 septembrie. Ca să organizăm transportul, menţionaţi daca aveţi nevoie de transport sau câte locuri disponibile aveţi.

respir2008@yahoo.com