“Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.” Isaia 9:2
“Eu, Domnul, Te-am chemat […] ca să fii Lumina neamurilor.” Isaia 42:6
Când am citit proorociile din Isaia, cu privire la Mesia, m-am umplut de uimire. Măreţia vestirii că însuşi Dumnezeu va veni în lume, având chipul făpturii create de mâna Sa trebuie să fi fost atât de copleşitoare! Ce minune…Dumnezeu să umble printre oameni, să le vorbească.. Într-adevăr, ce slavă, ce lumină ar trebui să-l înconjoare..ce Om măreţ ar trebui să fie. Nu-i de mirare că toţi proorocii au vrut să vadă ziua Lui, şi să răspundă întrebării: oare cum ar trăi viaţa aceasta El, Dătătorul vieţii?!
M-am apropiat să văd mai bine cum este Omul-Dumnezeu. Dar vai.. El nu avea nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă privirile, înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. S-a născut într-o familie săracă, într-un staul dintr-o cetate neînsemnată. A crescut înaintea Domnului ca o odraslă slabă, şi a muncit ca şi tâmplar. Nimic din ce izbeşte ochiul nu ne-a avertizat că feciorul Marei era Dumnezeu. Viaţa Sa pe acest pământ, privită prin lupa standardelor lumii a fost una lipsită de succes sau slavă. Dar privind mai adânc la viaţa Lui am văzut că toată slava şi bogaţia care-I lipseau vieţii pământeşti străluceau în cea duhovnicească. Căci cuvintele Lui aveau o putere cum nu s-a mai întâlnit la nici un cărturar, vorbirea Lui era plină de înţelepciune, atingerea Lui aducea vindecare, iertarea Sa dădea eliberare, prin mâinile Lui se făceau minuni, marea şi vântul şi duhurile Îl ascultau, surzii îşi căpătau auzul, iar orbii vederea.
Lumina, gloria, domnia Lui s-au manifestat din plin, aşa cum au promis profeţii, dar nu în realitatea lumii, nu în ceea ce încântă privirea. El nu şi-a ridicat glasul pe uliţe pentru că nu a venit să caute slava dată de oameni, nici împlinirea în sistemul lumii. Isus a spus că lumea de acum este judecată; sentinţa a fost dată, lumea a fost condamnată şi sortită pieirii, la fel şi satana, întemeietorul ei. (Când spun lume mă refer la tot ce aparţine lumii: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, adică poziţiile sociale, succesele publice, averea, distracţiile, tot ceea ce e aplaudat şi aşezat la loc de cinste în lume). De ce să fi vrut Isus să se remarce într-o lume ce se îndreaptă cu paşi repezi spre pieire, prin lucruri ce curând nu vor mai fi, când ştia de unde vine, şi ştia unde se duce?!
Îmi place aşa de mult un exemplu dat de Watchman Nee care m-a făcut să înţeleg lucrurile mai bine: să zicem că banca la care lucrezi se va închide în curând. Vei continua probabil să mai lucrezi acolo până la închiderea ei, dar îţi dai seama că viitorul tău e în altă parte. Ar fi o nebunie să îţi mai depui banii acolo, să te încrezi în aceea bancă, când tu nu mai aştepţi nimic de la ea.
Isus a venit să ne deschidă ochii să vedem că la fel se va întâmpla cu această lume condamnată. A venit să ne scoată din temniţa sistemului lumesc în care trăiam, pentru a nu fi osândiţi odată cu lumea. Prin trăirea Lui ne-a dat o pildă. Mult timp m-a preocupat găsirea unei limite între cele pământeşti şi cele spirituale. Şi nu reuşeam nici cum să găsesc echilibrul fără să cad în vreo extremă. Dar în sfârşit am înţeles care e cheia, nu e vorba de o acţiune ci de o atitudine a inimii: deşi trăiesc pe pământ şi mă folosesc de lucrurile lumii, nu îmi mai pun nădejdea în ele, nici nu trăiesc pentru ele. “Având” eu mă bucur, dar nefiind robită de ce am trăiesc şi libertatea lui “ca si cum n-aş avea” (Watchman Nee). Soluţia nu e să fug de lucrurile din lume, sau să mă supun la porunci omeneşti de a nu lua, nu atinge, nu gusta. Ancorată în realitatea veşnică, deşi voi continua să trăiesc în mijlocul lumii îmi voi pierde interesul pentru ea, voi fi detaşată de ea.
Ce mult înseamnă pentru omenire venirea Lui în lume, ce veste scumpă şi minunată ne-a adus, ce dragoste ne-a arătat! Când tot ceea ce meritam era soarta satanei şi a lumii subjugate de el, pentru că ascultându-l am intrat în stăpânirea lui, Isus a venit să ne elibereze de puterea celui rău, de pedeapsa veşnică ce ne aştepta, dar mult mai mult decât atât să ne aducă o promisiune ce întrece raţiunea.. Scopul pentru care ne-a creat nu a fost abandonat o dată cu eşecul nostru. Iată lumina care ne-a adus-o! El încă vrea să fim fiii Săi, să avem chipul Lui în noi, să fim aceea sămânţă de urmaşi care Îi va înviora sufletul.
Mă rog ca Domnul să ne ajute să celebrăm scumpa Lui venire pe pământ nu adunând mai multă deşertăciune a lumii în pumni, ci devenind mai asemănători cu El, adâncindu-ne priviriile în pilda ce ne-a dat cât timp a fost în lume.
Draga Ioana,
Ai surprins excelent esenta celor doua planuri, fizic vs spiritual, in care Domnul Isus Hristos a intersectat lumea noastra.
In plapanda Lui venire, doar asistenta ingerilor, uimitoarea istorie a magilor si ochii inlacrimati ai batranului Simion, prevestea ca ceva in afara obisnuitului avea loc. In plan spiritual, insa, Domnul a spus cuvinte ce au cutremurat pana azi pamantul.
Nu-i asa? Credinta nu poate avea loc decat in planul lucrurilor nevazute. Trecerea agresiva inspre primul plan, cel fizic, in sfera religiei (catedrale socante, personalitati de anvergura mondiala, spectacole hollywoodiene etc) ne vorbesc de adancirea in apostazie.
Calea Domnului Isus, simpla si grea, este calea inimi, este invingerea dinauntru.