“ Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora…”. Isaia 53:11
“…va tăcea în dragostea Lui pentru tine şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” Ţefania 3:17b
Gândul că Tu te bucuri din pricina mea mă copleşeşte şi mă face să îmi doresc să pot face orice să cresc bucuria asta. Mă face să îmi doresc cu toată puterea să renunţ la orice te întristează şi să îţi fac mereu pe plac. Dar nu îmi iese. Şi totuşi acum nu mă întristează, pentru că acum, vreau să declar cât de MARE (tare) că în toată viaţa mea Tu ai biruit, şi vreau să mărturisesc că venirea Ta aici la noi a fost voia desăvârşită a lui Dumnezeu, că îmbrăcarea în umanitate te-a transformat în Preotul bun şi milos care l-a distrus pe cel care ţinea puterea mortii, că sacrificul Tău m-a adus aproape de Tine şi m-a ascuns în inima Ta atât de bine încât nimeni nu mă mai poate smulge de acolo. Vreau să-Ţi mai spun, deşi ştiu că mă cunoşti atât de bine, că Te cred pe cuvânt atunci când îmi zici că acum sunt curată în Tine, că “suferinţele de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare”, că mi-ai pregătit un loc Acasă la Tine. Şi mă bucur de gândul că ceea ce ai început vei duce la bun sfârşit, asta însemnând că într-o zi am să fiu ca Tine. Recunosc că totul Ţi se datoreaza Ţie şi de asta mă pot lăuda cu Tine!
Vreau să Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai arătat anul ăsta. Îţi sunt tare recunoscătoare că mi-ai vorbit prin Biblie aşa cum nu ai mai făcut-o niciodată până acum şi mi-ai arătat care este adevărata înţelepciune. Îţi mulţumesc că ai luat tot ce consideri Tu că e nevoie ca să pot cunoaşte faptul că “în slăbiciuni harul Tău îmi este îndeajuns”, şi am ajuns aşa să văd mai bine din Tine şi din modul diferit în care iubeşti. Sunt copleşită de faptul că ai rămas alături de mine şi atunci când m-am temut şi m-am îndoit de puterea Ta nemărginită, şi mai ales că tocmai în momentele respective ai venit şi mi-ai demonstrat că necredinciosia mea nu poate schimba frumuseţea inimii Tale. Îţi mulţumesc că ai venit şi acum locuieşti în mine, şi mulţumesc că ai făcut curat pe acolo şi că încă lucrezi la asta. Cel mai mult Îţi mulţumesc că anul ăsta m-ai învăţat despre providenţa Ta şi mi-ai arătat că luptele mele devin ale Tale, şi invers. Îţi mulţumesc că m-ai strâns în braţe prin părinţii mei care mereu îmi oferă dragostea lor necondiţionată şi care m-au învăţat că vânturile năprasnice nu răcesc inima, prin prietenii mei care îmi sunt aşa dragi şi anul ăsta mai mult ca oricând mi-au arătat că mă iubesc nu numai cu gura ci şi cu faptele.
Eşti tare bun şi frumos şi articolul ăsta Ţi-l dedic Ţie, fiind convinsă că te bucuri de el, aşa cum te bucuri de mine. Wow şi Îţi mulţumesc pentru asta!
Leave a comment