SPERANŢA =
“Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acţiuni, în realizarea unei dorinţe; nădejde, sperare.”* Nu ţi se pare că apare o licărire în sufletul tău? Parcă ceva ceva acolo ia naştere, nu e aşa? Eu când aud acest cuvânt, automat un zâmbet mă luminează din interior spre exterior. Şi atunci îmi dau seama de miracolul din mine: Dumnezeu e acolo. Dar din păcate nu de fiecare dată realizez conştient acest lucru…
Acum, să rup puţin ideile, ca să le aduc împreună: am găsit pe net citatul: “Astăzi ştim că nu putem să facem nimic împotriva morţii, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranţei.“** Ce pot să zic decât ‘DA, aşa e’. Pentru a săvârşi răul nu trebuie decât să ne urmăm instinctele, să facem ceea ce este mai uşor, dar nu ceea ce ne face să ne simţim cel mai bine. Într-o idee, nu trebuie să facem nimic-bun. În schimb, pentru a realiză binele, planul lui Dumnezeu, care include şi speranţa, evident trebuie să lucrăm, căci pentru ce e de la El trebuie să luptăm. Dar nu e o luptă grea – pentru că avem un aliat de fooaaarte mare încredere – chiar pe Isus. Dar totuşi, trebuie să Îi cerem ajutorul şi să vrem să Îi facem voia. Este totuşi ceva care trebuie să mai facem: să sperăm. Ne-ar plăcea ca toată lumea să aibă inima deschisă speranţei, dar începutul trebuie să fim chiar noi.
Cum să nu avem speranţă când Isus este mereu cu noi – şi aici nu mă refer la pura speranţă din sufletul nostru (iar ne întoarcem la ea J ) ci la un adevăr faptic. Aşa că singurul lucru pe care îl pot dori tuturor este să îşi facă linişte în minte şi să asculte – şi atunci vor simţi ceea ce e în ei şi vibrează de multe ori generând fericirea vizibilă.
Acum aş prefera să îi las pe alţii să vorbească când rămân în pană de idei 🙂 :
“Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot schimba poziţia velelor astfel încât să ajung întotdeuna la destinatie.” Jimmy Dean
“Zâmbeşte, atunci când doare cel mai mult.”
“Dacă ne-am da seama cât de puternice sunt gândurile noastre, nu am mai avea nici un gând negativ.” Pace Pilgrim
“Ceea ce am azi ieri era numai o speranţă.” Al. Gh. Radu
“O mare dragoste dovedeşte o mare dragoste” Honore de Balzac
“Speranţa îl însufleţeşte pe înţelept, dar îl momeşte pe îngâmfat şi pe nepăsător, care se bizuie prosteşte pe făgăduinţele ei.” Luc de Clapiers
“Uneori cred, alteori nu, că cei ce se tem de ceea ce speră, şi speră ştiind că se tem.” William Shakespeare.
Pentru a vedea cum au simţit alţii speranţa vă recomand cu căldură un superb film românesc: “Binecuvântată fii închisoare”. Prima parte :
www.youtube.com/watch?v=SS9hmXsI1eg
*sursa :http://dexonline.ro/
**http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/o-speranta/
Leave a comment