1. Preliminarii
Căderea omului în păcat a constituit un punct de cotitură în planul lui Dumnezeu cu omul. Consecinţa păcatului era moartea, si omul a fost avertizat în acest sens: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi sã mãnânci dupã plãcere din orice pom din grãdinã; dar din pomul cunoştinţei binelui şi rãului sã nu mãnânci, cãci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. (Geneza 2:16,17). Dumnezeu nu l-a omorât definitiv pe om în acel moment, oferindu-i o şansă de reabilitare, o speranţa. Întreg mesajul Vechiului Testament are ca si element central această speranţă. Aşteptarea celui care poate să ofere eliberare constituie punctul de plecare în cadrul conceptului de mesianism. Vladimir Petercă definea mesianismul în felul următor: “prin mesianism se înţelege înainte de toate conştiinţa religioasă, transformată în aşeptare şi orientată spre viitor, prin care poporul lui Israel, neînsemnat ca număr, dar ales de Iahve ca moştenire a sa, îi aparţine Lui pentru totdeauna.”[1].
Mesianismul va constitui nu doar un element central pentru Vechiul Testament ci şi o punte de legatură între acesta si Noul Testament. Noul Testament reprezentând materializea speranţei legată de venirea lui Mesia, si care ea forma carnală prin Isus. Toate textele veterotestamentale constituind doar o prefigurare a venirii sale, dupa cum afirma chiar El: „Iatã ce vã spuneam când încã eram cu voi, cã trebuie sã se împlineascã tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.” [ Luca 24:44 ] astfel Isus se identifică pe sine cu cel despre poprul Israel spuneau că este Mesia: “Ştiu” i-a zis femeia „cã are sã vinã Mesia, ( cãruia I se zise Hristos ); când va veni El, are sã ne spunã toate lucrurile. ” Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, Sunt Acela.” (Ioan 4:26).
2. Etimologie
Etimologic cuvântul Mesia sau termenul de mesianism provine din ebraicul maşiah, fiind o transcriere a acestuia, maşiah=unsul, de la maşah=a unge. Relaţia dintre Mesia şi Christos este una de ordin etimologic, termenul maşah a trecut în limba greacă a Septuagintei şi a fost tradus cu christos=unsul. În limbajul Vulgatei, apare sub forma de christus, această formă reprezentând o transliterare a termenului grecesc.
3. Profeţiile mesianice din Pentateuh
În Pentateuh se întîlnesc un număr destul de mare de pasaje cu caracter mesianic. Pentru actualul studiu am ales următoarele pasaje : Întâia veste bună (Geneza 3:15), Profeţia lui Iacov despre Împăciuitorul (Geneza 49:10), Steaua din Iacov (Numeri 24:17) şi Profetul cel Mare (Deuteronom 18:15)[2].
a) Întâia veste bună (Geneza 3:15)
„Vrãşmãşie voi pune între tine şi femeie, între sãmânţa ta şi sãmânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi cãlcâiul.”
Textul acesta este primul cu conotaţie mesianică din întreaga Biblie. Sfinţii Părinţi au numit acest verset protoevanghelie deoarece este prima veste bună. Conceptul de mesianism capătă sens odată cu căderea omului în păcat. Fără un plan de reabilitare, omul s-ar fi lovit de un obstacol pe care era incapabil să-l depăşească. „Adam, ar fi rămas fără prestigiu dacă deodată cu prăbuşirea lui, nu i-ar fi sădit în suflet şi nădejdea într-un ajutor”[3]
Versetul generează un conflict, între „tine” şi „femeie”, conflict cu implicaţii temporale, deoarece este evidenţiată o perpetuare a conflictului, el trecând în sfera urmaşilor, a descendenţilor: „între sămânţa ta” şi „sămânţa ei”. Pronumele „tine” face referire la, şarpe, dar nu la un şarpe oarecare ci la cel despre care se specifică următorul lucru: „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le fãcuse Domnul Dumnezeu” (Geneza 3:1). Şarpele devine ca urmare a acţiunii sale o întrupare a răului. Când Dumnezeu afirmă : „Vrãşmãşie voi pune între tine şi femeie, între sãmânţa ta şi sãmânţa ei.”, nu face o referire concretă la şarpe ca şi vietate ci la ceea ce el a reprezentat. În Noul Testament acest şarpe capătă denumiri evidente de reprezentant al răului „satana”, „diavol”, „balaurul cel mare” a cărui natură de înşelător rămâne constantă.
Dacă versetul s-ar fi oprit aici rezumându-se la vrăşmăşia dintre „femeie” şi „şarpe”, extrapolată ca şi luptă dintre om şi rău fără o finalitate dătătoare speranţa şi-ar fi pierdut mesajul mesianic. Acest mesaj apare în a doua parte a versetului unde este surprinsă finalitatea confictului. Faptul că „sămânţa” femeii va avea câştig de cauză în această luptă, oferă nu doar o posibilitate a unei victorii ci o certitudine: „Aceasta îţi va zdrobi capul”. În aceasta sintagmă se regăseşte mesajul mesianic al versetului.
b)Profeţia lui Iacov despre Împăciuitorul (Geneza 49:10)
„Iuda, tu vei primi laudele fraţilor tãi; mâna ta va apuca de ceafã pe vrãjmaşii tãi. Fiii tatãlui tãu se vor închina pânã la pãmânt înaintea ta. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la mãcel, fiule! Iuda îşi pleacã genunchii, se culcã întocmai ca un leu, ca o leoaicã: cine-l va scula? Toiagul de domnie nu se va depãrta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, pânã va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.”
În capitolul 49 a cărţii Geneza este prezentată binecuvântarea lui Iacov, pentru copiii săi. „Acest capitol este mai degrabă o colecţie de oracole pronunţate ca atare în împrejurarări diverse”[4], aceste oracole s-au referit la anumite evenimente din acea perioadă, dar mesajul lor poate fi identificat şi în cadrul unor evenimente şi situaţii posterioare lor această structură profetică reiese din cuvintele iniţiale ale lui Iacov, care îsi avertizează fii că le va spune lucruri care vor avea loc în viitor: „Iacov a chemat pe fiii sãi şi a zis: „Strângeţi-vã şi vã voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni” (Geneza 49:1).
Cuvintele adresate lui Iuda sunt cele care ies în evidenţa într-un mod deosebit. El este pus într-un raport de superioritate faţa de fraţii săi, iar versetul 10 evidenţiaza că această „dominaţie” a lui Iuda nu este una sporadică ci este de lungă durată, dar care are totuşi o finalitate: „Toiagul de domnie nu se va depãrta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, pânã va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.” Seminţia lui Iuda va fi furnizoarea de conducători pentru popor, expresia „toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda” reprezintă argumentul acestei afirmaţii. Dar în cadrul acestui verset atenţia cade asupra cuvântului Şilo. Când va veni acest Şilo se va produce un transfer de putere, el fiind cel care va prelua puterea, iar faptul că „de El vor asculta popoarele” oferă argumentul autorităţii sale. Această profeţie a fost foarte vehiculată în perioada lui David, când cuceririle sale îl recomandau ca fiind cel mai mare conducător al lui Israel de până atunci, iar asocierea sa cu Şilo, venind în acel moment în mod natural, desi poate fi raportat la David ca rege, el are în vedere, înainte de toate, pe regele David ca prototip al lui Mesia[5].
Pe baza termenului Silo s-au iscat în decursul timpului diverse discuţii, intepretările fiind dintre cele mai diverse. Le amintesc pe cele mai importante[6]:
Şilo = 1) Nou născutul
2) Salem = oraşul Ierusalim
3) Şelah = fiul lui Iuda
4) Şilo = oraş cu acest nume
5) Adevăratul domnitor
6) Împăciuitorul
7) Acela căruia i se cuvine domnia
În studiul de faţă am optat pentru denumirea de Împăciuitorul, unii exegeţi deducând termenul de Şilo de la verbul şalah = a trăi în pace, substantivat cuvântul devine Împăciuitorul (omul păcii). Legătura pe care Biblia o face între Mesia si termenul de pace ne determină să afirmăm ca această legătură dintre Şilo şi şelah este una susţinută. Isaia îl numeşte pe acel Fiu care trebuie să se nască Domn al păcii, caracterul mesianic al acestui pasaj reiese şi din referirea pe care o face Ioan în Apocalipsa: „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5:5).
Mesianismul acestui pasaj este asadar unul evident, amiguitatea dintre nivelul de conducere, de domnie al său fiind potenţată, deoarece oferă o perspectivă a unui conducător ca şi David, latura spirituala cade astfel în plan secund.
c)Steaua din Iacov (Numeri 24:17)
„ Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.”
În cartea Numerilor întâlnim un alt text mesianic. Acesta apare într-o profeţie a lui Balaam, care face parte dintr-o succesiune de patru profeţii ce i-au fost atribuite. El este considerat un inamic al poporului şi a fost pus să blesteme poporul, dar el binecuvânteaza Israelul şi o face împotriva voinţei sale.
Elementul central al textului mesianic este redat de cuvântul stea, care privit la nivel contextual ne oferă imaginea unui domnitor sau rege. În Apocalipsa 22:16 Isus se identifică cu „Luceafărul strălucitor de dimineaţa” , asadar asocierea dintre steaua care va răsări şi Mesia care trebuie să vină este una susţinută. Toiagul evidenţiază natura de superioritate pe care o va deţine Mesia.
Aşteptarea stelei ce trebuie să răsară, a celui care va instaura o domnie puternică şi plină de autoritate, imprimă în mentalul colectiv al poporului Israel o noua speranţă, care devine activă de fiecare dată când se află în raport de vasalitate cu alte popoare, astfel confuzia dintre ce credeau ei că trebuie sa le ofere Mesia şi ceea ce le-a oferit El cu adevărat este explicabilă. Ei vroiau un „Eliberator” unul al cărui „toiag de cârmuire” să „străpungă laturile Moabului”, să se impună în acest fel pe pământ, latura spirituală fiind astfel eclipsată de speranţa generată de profeţie.
d)Profetul cel Mare (Deuteronom 18:15)
„Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!”
Această profeţie îi apaţine lui Moise, şi lansează o noua speranţă peste timp. Faptul că Moise a fost un om care a comunicat cu Dumnezeu şi care i-a scos pe evrei din robia egipteană, îl fac un premergător a celui care trebuie şi poate să ne scoată din robia păcatului. Când Moise afirmă ca „va ridica un profet ca mine”, nu scoate în evidenţă capacitatea sa profetică, deoarece acest fapt este unul discutabil, spre exemplu se poate afirma despre Isaia că a fost un mare profet, dar faptul că Moise a primit legământul si a fost reprezentantul poporului înaintea lui Dumnezeu pentru încheierea acestui legământ, îl recomandă ca un prototip al viitorului profet. Israeliţii aveau bine imprimat în minte acest pasaj din Deuteronom, astfel când Ioan Botezătorul predica, fariseii au afirmat: „Eşti proorocul?”(Ioan 1:21). De fiecare dată când apărea în istoria lor un prooroc cu autoritate făceau conexiunea cu profeţia lui Moise, astfel ei au afirmat si despre Iosua sau Ieremia că ar fi „acel profet”. Deoarece Moise l-a recomandat si a spus că „de El să ascultaţi”, îl legitimează şi îi oferă autoritate. „ Omul este liber să asculte de cine vrea, dar numai profetul trimis de Dumnezeu îi aduce dreptate şi-i dă fericirea”[7].
Confirmarea caracterului mesianic al pasajului este redat în Faptele Apostolilor 3:22 „În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spun”.
Cuvintele profesorului Neaga surprind perfect caracterul mesianic al acestui pasaj: „Moise este profet ca şi Hristos, căci Moise a eliberat poporul din Egipt, iar Hrisots lumea întreagă de sub ghearele diavolului”[8].
Concluzii
Împlinirea tuturor acestor mesaje profetice are loc în mometul întrupării Fiului de Dumnezeu, la nașterea lui Isus. În acel moment omenirea este pusă în fața unui fapt împlinit. Patriarhii și cei din vechime trebuiau să creada pe baza pasajelor mesianice că Mesia chiar vine, iar noi azi trebuie să credem că El a venit.
Timpul lui Mesia a fost un timp minunat și binecuvantat de Dumnezeu. A fost un timp așteptat și dorit de către generații întregi, dar El a venit în timpul unei generatii „oarbe și împietrite”, o generație care a transformat bucuria în întristare. Nașterea lui Mesia se înscrie astfel în altă logică a istoriei, o logică a spiritului, care are sens numai prin credință.
Timpul lui Mesia este și azi un timp bogat, când toți cei care-L caută îl vor descoperi negreșit și, descoperindu-L vor înțelege tot ce spune Scriptura cu privire la El. Această putere a credinței creștinilor stă nu numai în a-l căuta pe Christos ci în a-L găsi „L-am găsit pe Mesia” (Ioan 1:45). Credința că Mesia a venit deja, în persoana lui Christos, după cum ne arată toate textele biblice este credința mântuitoare.
Cu toate acestea, noi încă îl așteptam pe Mesia, acum îl asteptam să vină în glorie a doua oara. Și dupa cum cei din vechime au avut parte de mesaje ca cele dezbătute mai sus, că Mesia va veni, și noi avem mesaje că Mesia va reveni, principiul Mesia este înca valabil.
Mesia a venit și Mesia va reveni!
Vlad Luca
[1] Vladimir Petercă, Mesianismul în Biblie, Polirom, 2003, pg. 21.
[2] Denumirea acestor pasaje cu caracter mesianic a fost preluată din cartea preotului Nicolae Neaga Hristos în Vechiul Testament,Cluj-Napoca, Renasterea, 2007.
[3] Ibidem, pg.39
[4] Vladimir Petercă, Mesianismul în Biblie,Iasi, Polirom, 2003, pg. 50.
[5] Vladimir Petercă, Mesianismul în Biblie, Iasi, Polirom, 2003, pg. 51.
[6] Am preluat această enumerare şi semnficaţie a termenilor din *** Studiul Vechiului Testament pentru Institutele teologice, ediţia a doua, Bucureşti, Institul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1985, pg. 154.
[7] Pr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Cluj-Napoca, Renasterea, 2007, pg.51.
[8] ibidem pg. 51
Shalom,
Iata un studiu mesianic, pregatit ani de zile si unic pana in prezent.
E important de citit pana la capat.
Nu o sa va para rau.
http://salveaza-ti-viata.blogspot.fr/
Cu dragoste si multa sanatate, Codruta
Ce lucru mare este cooerenta Scripturilor. Si este bine ca nu este cooerenta “la prima mana”. Dumnezeu nu este ieftin. Ne cere, cel putin, interesul. Acordandu-I-l, in fata noastra se deschide un univers nou, cel al credintei, de fapt adevarata lume, cea a lucrurilor statornice.
Vlad, este placut modul tau aprofundat, riguros al incursiunii de mai sus.
Evident, te mai asteptam.