Suntem oameni, şi singuri, noi, nu putem trăi. La fel cum Robinson Crusoe a avut probleme nu cu traiul simplu, fără televizor sau calculator, ci mai degrabă s-a confruntat cu singurătatea, şi noi avem nevoie să comunicăm.
Dacă în viaţa de zi cu zi, avem prieteni, cu care vorbim şi ţinem legătura, şi mai mult timp ar trebui să investim în relaţia cu Tatăl.
Pentru ca orice tip de relaţie să meargă, este nevoie de comunicare.
La fel cum vorbim în fiecare zi cu părinţii (sau cel putin aşa ar trebui) mai mult încă, ar trebui cu Domnul.
Rugăciunea e canalul nostru de comunicare cu El, şi este gratuit, şi ştim că Tatăl ne ascultă indiferent de oră sau de ce avem să îi spunem.
Îi mulţumim, îi cerem şi mijlocim pentru alţi, îi spunem nevoile noastre, bucuriile şi întristările.
Am observat însă că lumea caută să ne prindă, să uităm de “telefonul fără fir” ce ne face legătura cu Dumnezeu.
Ne oferă minute peste minute pe mobile, apeluri gratuite de la Pc la Pc, mesaje instant şi emailuri care ajung într-o secundă la destinaţie.
Vrea să ne ofere o alternativă, să credem că e suficient să spunem ce avem de spus altor oameni, fie ei prieteni, sau chiar necunoscuţilor (forumuri).
Însă, eu stiu că nimic nu ţine locul rugăciunii. Un minut la telefon cu o prietenă nu poate opri ploaia, însă un minut din viaţa ta alocat lui Dumnezeu poate face minuni.
Un om nu te ajută aşa cum o face Dumnezeu. În cel mai bun caz îţi dă niste bani, şi îţi spune că poţi să îi dai înapoi mai târziu. Domnul nu e aşa. El vindecă oameni cărora doctorii nu le mai dau nici o şansă.
O pereche de haine pot să schimbe un om pe dinafara, însă prin rugăciune, Domnul schimbă vieţi.
E arma pe care fiecare copil al Domnului o are, însă mă tem că mulţi au uitat să o mai folosească. Dacă o avem toţi, nu trebuie să uităm de ea.
La fel, dacă avem pâinea cea de toate zilele sau, o familie iubitoare, nu trebuie să credem că acestea sunt lucruri ce ni se cuvin. Trebuie să le folosim şi apreciem aşa cum se cuvine.
Rugăciunea o avem cu toţii. Nu e scrisă în cărticele de rugăciune, şi nu numai preoţii o ştiu, ci şi noi. Rugăciunea vine direct din inimă, nu trebuie complicată cu cuvinte sofisticate sau figuri de stil. Nici măcar nu e nevoie să sune bine, căci Domnul o ascultă.
“Rugăciunea vine direct din inimă, nu trebuie complicată cu cuvinte sofisticate sau figuri de stil. Nici măcar nu e nevoie să sune bine, căci Domnul o ascultă.”
Delia,
Ma dezamageste si pe mine, intotdeauna, efortul pe care prea multi il fac de a „rupe gura targului” cand fac rugaciuni publice, cu introducere, cuprins si formule de incheiere. Ne incapatanam sa nu invatam nimic de la Domnul Isus.
Ma intreb daca acesti oameni se asteapta la raspunsuri si imi este foarte clar: nu, nu se asteapta, pt ca rugaciunea lor nu este decat o demonstratie de aptitudini iar Dumnezeu un pretext. Vor fi in schimb dusmanii de moarte a celor ce se roaga fierbinte si asteapta si azi raspunsuri la fel ca si ieri.
Toti facem multe greseli dar sa caricaturizam rugaciunea este prea mult. Nu numai ca nu-mi plac, dar urasc figurile de stil in rugaciune si nu recunosc ca autentice decat adresarile in duhul celor ce spuneau: „Doamne, ai mila de mine pacatosul!”, „Doamne, scapa-ne ca pierim!”.
Dar inchei potolit: Dumnezeu inunda cu raspunsuri si binecuvantari duhovnicesti, sufletul umil, ce nu stie de sine si are doar curajul sa-si ridice mainile spre Cer.