“Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?
În Tine îmi este nădejdea.”
Aş putea spune că speranţa se află în strânsă legătură cu credinţa. Credinţa dă frâu liber speranţei. Perspectiva ta interioară influenţează speranţa. Cea a întunericului vine mai întâi cu îndoială în credinţa şi nădejdea ta, având ca scop zdruncinarea acestora, spulberarea oricărei urme de speranţă, căci un grăunte de speranţă dacă mai este în tine înseamnă că încă crezi în El. Pe când perspectiva luminii măreşte credinţa şi nădejdea şi acestă perspectivă este cea pe care Dumnezeu o pune în tine, şi începi să vezi prin ochii Lui.
“ Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se vad” (Evrei 11:1)
Depărtată de Dumnezeul ei, ea se îndreaptă spre o nouă zi cu puţină speranţă, voinţă, încredere. Se uită în jur şi vede în alţii maturitatea lor spirituală, însă satan o minte şi îi spune că ea nu poate cu nici un chip, că ei nu îi este permis, că nu are dreptul să se gândească că şi ea ar putea ajunge la o astfel de maturitate, la o astfel de apropiere şi cunoaştere a Lui. Precum un rob care ştie că nu are aceleaşi drepturi şi idealuri precum stăpânul său, şi ştie că îi este interzis să spere că şi el ar putea deţine aceste lucruri. Însă ajunge cu minciunile lui, căci ea priveşte unde nu trebuie; ea ar trebui să privească spre Căpetenia mântuirii ei. Cu greu se dezmeticeşte şi meditează în mintea ei la aceste lucruri. E lispită de orice chef de viaţă, păcatele grele precum plumbul apasă asupra ei, şi simte că duce în spate o povară mult prea grea. Vrea libertate. Vrea curăţirea de la Tatăl. [“ Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea acesta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El s-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.”( 1Ioan 3:2-5)].
Şi se roagă:”Fă-mă albă, curată, liberă! În Tine mi-e nădejdea şi credinţa!”
“Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea! “(Ps.25:5)
Vrea să-L cunoască mai mult, vrea să ştie ce comoară are în mâini şi să nu o neglijeze, vrea să descopere tainele Scripturii descoperite de Duhul, vrea ca chipul Lui să crească în ea, vrea ca slava să fie doar a Lui, să renunţe la firea ei. [“ Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destionic pentru orice lucrare bună.”(2 Timotei 3:16-17)].
Şi speranţa ei este acesta: El va veni, El va interveni, El o va schimba, El o va învăţa, El va domni în viaţa ei. Şi cu acest gând adoarme liniştită.
Leave a comment